PAGINA PRINCIPALA  
NUTRITIE  
COMPORTAMENT  
SANATATE  
RASE  
DIVERTISMENT  
VOCABULAR  
BIBLIOGRAFIE  
CONTACT 

BluePink BluePink
XHost
Gazduire site-uri web nelimitata ca spatiu si trafic lunar la doar 15 eur / an. Inregistrare domenii .ro .com .net .org .info .biz .com.ro .org.ro la preturi preferentiale. Pentru oferta detaliata accesati site-ul BluePink
De ce isi ataca pisica stapanul?

 
Cauze si solutii
La aceasta intrebare nu se poate da un raspuns simplu pentru ca fenomenul are mai multe cauze. Pisica este, in comparatie cu cainele, mai imprevizibila in ceea ce priveste reactiile fata de proprietar, tinand cont si de faptul ca pentru ea acesta nu este stapanul ei (individul dominant), ci doar un partener cu care colaboreaza cand si cat vrea ea. Plecand de la aceasta observatie voi incerca sa ilustrez situatiile in care pisica poate sa-si muste sau sa-si zgarie stapanul sau pe membrii familiei acestuia si care sunt posibilele cai de evitare a acestor evenimente neplacute. Situatii in care pisica poate reactiona violent fata de stapanul ei:
  1. Este luata in brate. Unele pisici nu suporta acest lucru, zgariind si/sau muscand. Altele reactioneaza in acest mod dupa un anumit timp.
  2. Este deranjata de la locul ei preferat de odihna (pat, fotoliu etc.).
  3. Este tinuta in brate si se sperie de ceva (alt animal, un zgomot, o persoana straina).
  4. Pe durata vizitei la medicul veterinar, in timpul consultatiei, este contentionata (imobilizata) de proprietarul ei.
  5. In momentul in care este scoasa intr-un mediu nou, in special daca este vorba despre o pisica de apartament care e dusa intr-un loc strain.
  6. Se distreaza cu jucaria preferata, iar proprietarul incearca sa i-o indeparteze.
  7. Cand mananca sau atunci cand prinde o pasare sau un soarece si stapanul vrea sa scoata prada din gura ei.
  8. Cand e periata.
  9. Cand este dusa intr-un loc strain in transportor, fiind scoasa ulterior de acolo.
  10. Cand are pui.
  11. Cand e nervoasa, aparandu-se sau pornind la lupta cu un alt animal (caine, pisica).
  12. Cand e pedepsita sau certata de catre proprietarul ei.
  13. Cand exageram cu joaca, ea poate trece usor la atac.
Cai de remediere
Trebuie sa incepem cu socializarea pisicii, adica obisnuirea ei cu prezenta omului, cu mangaierile. Tonul trebuie sa fie bland, iar pisica sa primeasca multa afectiune si recompense din partea noastra. Nu i se va permite, de la o varsta frageda, sa-si muste sau sa-si zgarie proprietarul sau pe ceilalati membrii ai familiei, ii vom oferi in schimb un tratament umanitar.
  1. 1. Pisica trebuie sa inteleaga ca nu este stapana pe anumite locuri din casa si trebuie sa fie obisnuita cu un loc al ei.
  2. In general, pisica are o fire mai sperioasa decat alte animale, in consecinta, fie evitam s-o expunem unor situatii care-i genereaza teama, fie o deprindem de mica, daca se poate, cu prezenta altor animale sociabile si cu indiferenta fata de zgomote.
  3. Modul civilizat, in care pisica trebuie sa se comporte la medicul veterinar, 1-am prezentat intr-o editie anterioara a revistei.
  4. Pe cat posibil, pisica va fi obisnuita si cu mediul exterior in cazul in care avem de-a face cu o felina care traieste exclusiv in apartament.
  5. Deoarece atunci cand se joaca cu o jucarie, pisica isi va folosi aproape intotdeauna ghearele, va recomand sa utilizati jucarii legate cu un fir de ata sau plastic, pentru a evita contactul direct dintre mana si jucarie.
  6. Pisica fiind un vanator innascut si nefiind domesticita in totalitate, este foarte greu, de multe ori imposibil, sa-i cerem o subordonare atunci cand mananca sau prinde o prada vie. Instinctele ei ancestrale sunt mai puternice decat autoritatea noastra. Prin urmare, vom evita sa deranjam pisica atunci cand aceasta mananca.
  7. De mica, va fi obisnuita cu periajul si se vor folosi perii corespunzatoare, nu traumatizante. O vom peria progresiv, fara a o stresa.
  8. O vom obisnui cu deplasarile in transportor. Cand o scoatem afara, exista doua variante pentru a nu fi muscati: fie ii acordam un timp pentru a se calma, fie ii dam drumul intr-un spatiu inchis, daca este posibil si o recuperam de acolo, in ambele cazuri, vom folosi blandetea si calmul.
  9. Unele pisici reactioneaza violent la apropierea proprietarului, atunci cand au pui. in acest caz, vom alege un loc mai retras pentru pui si nu vom deranja pisica mama, evitand de asemenea toti factorii externi care ar putea s-o streseze.
  10. Daca e posibil, trebuie sa intervenim din timp atunci cand se anunta o eventuala disputa fizica intre pisica noastra si alt animal.
  11. O felina cu o personalitate puternica si fara o educatie elementara va pufai furioasa, isi va zgaria proprietarul atunci cand acesta o cearta, amenintandu-1. Nu i se va permite acest lucru, de mica, dar atitudinea noastra nu trebuie sa fie brutala.
  12. Nu vom exagera cu joaca, pentru ca pisica trece usor in faza urmatoare, cea de atac. Ne distreaza cum, mica fiind, topaie caraghioasa si-si foloseste labutele cu ghearele ascutite. Dar sa nu uitam ca ea va creste si va reactiona mult mai violent. Copiii, in special, care exagereaza in aceasta situtie, sunt primele victime. Parintii trebuie sa le explice cum sa procedeze corect. In final, tin sa precizez ca este mult mai greu sa determinam pisica sa nu ne muste sau sa nu ne zgarie, decat cainele. Cu unele pisici agresive, sperioase, nesocializate, chiar nu vom reusi aceasta. Etatea, caracterul, precum si mediul in care pisica traieste au un rol esential in obtinerea succesului. Astfel, mediul prietenos in care ea creste, caracterul bland si educarea de la o varsta frageda constituie atuuri importante in acest proces. Dr. Dinu Oprescu Medic veterinar Dresor de animale de film (scoala "vom Lowenhaus") (revista PISICA nr.27 martie 2003)