Cu peste 500 de muschi, pisica este gratioasa si puternica.  

	  Pandind un paianjen, grabindu-se la bolul de mancare, sarind pe frigider
 sau alergānd dupa un   soricel,   pisica   este  poezia miscarii. Mai mult de
 500 de muschi fac din mica felina un vanator de temut.
 	  Cu toate ca pisica are si muschi ce nu sunt sub control voluntar (de
 exemplu, cel cardiac sau muschii netezi din organele interne), cei ce sustin
 scheletul si se afla sub comanda creierului furnizeaza forta extraordinara ce-i
 confera viteza cu care ne uimeste pe toti.
 
 
 
 	  Muschii sunt alcatuiti din manunchiuri de fibre musculare, la randul lor
 formate din numeroase  micro-fibre  . Straturi de tesut adiacent
 infasoara fibrele musculare, ingro-sandu-se pana formeaza tendoanele, ce fac
 legatura dintre muschi si oase, si fasciile, ce dau forma muschilor,
 individualizandu-i. Cand fibrele musculare individuale se contracta, muschiul
 devine mai scurt si mai gros, apropiind oasele. Muschii extensori determina
 incheieturile sa se destinda sau sa se intinda, iar cei flexori sa se contracte.
 	  Partea din spate a corpului pisicii este "responsabila" pentru viteza si
 puterea ei, muschii bine dezvoltati fiind atasati de masiva centura pelviana.
 In timpul galopului cel mai avāntat - pisicile pot atinge viteze de pana la 50
 km/ora - agilele membre anterioare suporta aproape jumatate din greutatea
 corpului, iar cele posterioare devin adevarate "motoare" ce asigura propulsia.
 	  Clavicula mobila a pisicii si pieptul ingust permit membrelor anterioare
 sa se miste cu multa usurinta; acestea, impreuna cu labele, ii sporesc
 flexibilitatea si agilitatea. Capacitatea pisicii de a merge "pe virfuri" ii
 ofera stabilitate si viteza, alungindu-i efectiv membrele si, implicit,
 usurandu-i deplasarea.
 	  Membrele posterioare calca aproape in acelasi loc in care au pasit cele
 anterioare, "desenind" un traseu  cvasi-rectiliniu  , fapt ce demonstreaza cat
 de bine stiu pisicile sa-si economiseasca energia. De altfel, mersul lor este
 deosebit de relaxat, denotand o lejeritate de invidiat! Cu toate ca au
 dificultati la schimbarea directiei in plina viteza - le-ati vazut probabil de
 multe ori pe la colturi alunecand si "carmind" din coada pentru a-si recapata
 echilibrul - pisicile pot trece de la un ritm de deplasare la altul cu usurinta.
 	  Atunci cand merg, incep prin a-si intinde piciorul drept din spate
 (majoritatea pisicilor sunt "dreptace"), apoi il asaza pe cel corespunzator din
 fata, urmat de cel stang din spate si apoi de perechea din fata. Daca ceva le
 atrage atentia, mersul se transforma in alergare usoara ("trap"): membrele
 posterioare se misca mai rapid decāt cele anterioare, pentru a recupera
 deficitul de viteza, si apoi se sincronizeaza cu ele pe diagonala (piciorul
 drept din fata cu cel stang din spate, iar cel stang din fata cu cel drept din
 spate).
 	  Intr-o fractiune de secunda, alergarea explodeaza in galop navalnic,
 caracterizat de salturi lungi, putin inalte. Propulsia este data de picioarele
 din spate, ce actioneaza simultan, furnizand o acceleratie uluitoare. Din salt,
 pisica "aterizeaza" pe unul din membrele anterioare, transferandu-si insa
 imediat greutatea pe celalalt, care se afla deja intr-o pozitie mai avansata.
 Cele posterioare ating din nou solul, forta lor mare de impingere sustinand
 acceleratia. La viteza maxima acestea le depasesc in extensie pe cele
 anterioare, animalul nemaiatingand solul intre 2 salturi. Pisicile pot mentine
 aceasta rapiditate  a  deplasarii  numai pentru putin timp, muschii lor de
 sprinteri obosind repede.
 	  Fie ca sunt la vanatoare sau incearca sa scape de o primejdie, micile
 feline prefera sa sara decat sa alerge cu viteza, avand abilitatea de a sari de
 5 ori inaltimea lor. Forta membrelor posterioare si siguranta data de priza
 excelenta realizata de ghearele celor anterioare le ajuta sa se catere cu o
 usurinta de invidiat. Pe cat de usor ajung la inaltime, cu atat le e mai greu
 sa se dea jos de acolo! In general, pisicile aleg sa coboare cu spatele,
 miscand din coada, iar cand ajung la o distanta mai mica de sol, se intorc si
 sar pe pamant.
 	  La fel de importanta ca abilitatea de a se deplasa cu viteza este cea de a
 se opri rapid si de a ramane perfect nemiscate. Tot asa de impresionanta este
 caracteristica de a se misca deosebit de incet, controlandu-si fiecare muschi,
 aproape tarandu-se pana in apropierea prazii. Acest mod de deplasare este
 deseori urmat de un salt asupra animalului vizat sau al jucariei ce tine loc de
 vanat.
 	   Nu putem incheia acest articol decat indemnandu-va sa va urmariti
 pisica in actiune: veti fi uimiti sa descoperiti unul dintre cele mai puternice
 si mai gratioase animale.
  
 				   Dr. Catalina IORDACHE  (revista PISICA nr. 33 septembrie 2003)